Am ramas fara... Dupa ani si ani de "experta" in sfaturi mi-am dat seama ca eu nu imi urmez sfaturile. Stiu sa inghit rahaturile tuturor, stiu sa ascult fiecare poveste, stiu sa gasesc solutii la problemele altora, stiu sa iert, stiu sa uit, stiu sa pun fericirea celorlalti pe primul plan, stiu da fiu opimista, stiu sa fac oamenii de langa mine sa se simta bine, stiu sa ajut, stiu sa daruiesc, stiu sa accept orice prostie. DAR PE MINE CINE MA AJUTA? Cine ma asculta? Cine ma apreciaza pentru ceea ce sunt? Cine ma suna sa ma intrebe "esti bine?"? Cine ma scoate in oras cand nu ma simt bine? Cine imi iarta greselile? Cine ma iubeste asa cum sunt? Cine vrea sa ma cunoasca? Cine nu fuge de mine? Cine ma place? Cine imi da o sansa? Cine?
Le spun mereu prietenilor: sunteti singuri, trebuie sa invatati sa traiti singuri! Daca o sa fiti fericiti cu voi, o sa fiti fericiti cu oricine. Oamenii vin si pleaca in viata asta. Unii ne viziteaza ani- altii zile. Suntem singuri si trebuie sa ne bucuram de momentele in care avem alaturi de noi anumite persoane.
Dar eu nu imi urmez sfaturile. Sunt plina de ura... Sunt plina de toate povestile urate pe care le-am ascultat. Sunt acoperita de toate lucrurile murdare care se intampla. Gasesc explicatii pentru orice prostie pe care o fac "prietenii mei". Era beata, il iert ca nu stie ce face, tineretea te indruma gresit, a crezut ca si-a gasit dragostea, daca o place nu ma pun in calea fericirii, o sa ma sune intr-o zi, ma multumesc cu ce am, oricum nu ne potrivim, ma vede ca o prietena, am fost cu pritenul lui, il inteleg, o inteleg, ii inteleg. NU INTELEG NIMIC!
Ma mint ca sa ii las pe altii sa-si traiasca fericirea. In loc sa le gasesc scuze ar trebui sa le torn o galeata cu rodii in cap.
Imi invat pritenii sa spuna ce ii deranjeaza, ii invat sa comunice, ii invat sa se exprime, ii invat sa fie liberi. In schimb eu ma inchid in colivie si incerc sa ii fac pe ceilalti fericiti. Fericirea mea e aici si acolo e peste tot si a venit timpul sa ma trezesc si sa lupt pentru ea.
Am ramas fara prieteni. I-am avut vreodata? Prietenii ma suna atunci cand au o problema: s-au certat cu parintii, s-au despartit de prietena, nu stie ce baiat sa aleaga, e stresata cu plecarea in strainatate, e insarcinata, a dat-o prietenul afara din casa etc. Dar cine suna sa zica "ce faci?esti bine?"?
Prietenii sunt la bine si la rau. Eu sunt doar la rau. Prin urmare nu am prieteni... Azi sunt mama ranitilor care se lauda cu cate lucruri bune face pentru prietenii ei.
Dar gandeste-te, tu! Cati priteni ai? Cine te suna sa te asculte? Cine te cauta fara sa aiba o problema? Cine vine la tine sa iti aduca un cadou din senin? Cine vrea sa stie ce mai faci fara sa isi spuna el problemele?
Unde sunt prietenii?
